Ea a uitat demult cum e la joaca cînd a întîlnit durerea ce a mai putut sa-i placa cînd mica împărăție i s-a distrus și totul a devenit doar un concep pierdut în fum.
Cînd am privit-o azi foarte atent mi-am dat seama ca nu sunt nepăsătoare.
A fost o dimineața, în cafenea și pentru prima data m-a făcut sa simt un fior și atunci am întrebat-o ce-i cu ea , m-a privit în ochi cu băgare de seama încercînd sa-și dea seama de înseamna întrebarea mea și dacă cumva ar fi mai bine sa nu răspundă la ea și a continuat sa ma asculte, iar prin tăcerea ei parca îmi spunea ca nu aveam dreptul sa știu suferința, mi-a spus ca n-are nimic dar albastrul din ochii ei mi-a picurat în suflet și m-a făcut sa-mi aduc aminte de trecut și atunci am înțeles ca a durut-o și pe ea. Am înțeles ca lucrurile nu sunt cum mi le-am imaginat exact acolo cînd sufletul ar trebui sa știe ce e liniștea.
Ar fi vrut sa sfîșie acea fîșie din viata ei care o făcea uneori sa-și dorească sa nu se fi născut iar atunci cînd ne-am despărțit as fi vrut s-o las fără trecut, as fi eliberat-o.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu