este azi 15 iunie si te-am sunat ...

Ma înroșesc din ce în ce mai des. Nu știu ce e cu mine, parca vreau sa vorbesc cu cineva, dar cînd începeți, tot ce-mi doresc e sa tăceți mai repede. Sunteti prea zgomotoși! Nu mai înțeleg lumea de azi. Vreau sa treacă mai repede timpul, sa plec, sa uit complet, sa ma iert pe mine, sa iau în sfîrșit ce merit. Știu ca aștepți sa scriu ceva despre tine. Știu ca nu trebuia sa mai vorbim pana în iulie dar te-am sunat și n-ai răspuns. 'Abonatul nu este disponibil. Va rugam sa reveniți'. Poate sa va reveniți, vroia sa zică. Știi ca îmi răsuna asta în creier? M-am plîns altcuiva în telefon. Si da, ma simt singura, aveam nevoie sa fii aici, sa ma scoți la plimbare la 2 dimineața și sa-mi spui ca o sa fie totu' bine. Vreau sa-ți fie dor de mine acum cînd plec. Eu nu sunt genu de persoana pe care sa o uiți. Sunt orice, numai asta nu. Urmează cele mai importante doua luni din viata asta. Si tu? Nu, n-o sa pot sa-ți iert absenta. Declar perioada iunie-iulie ca fiind cea mai de căcat. N-o sa pot sa merg unde vreau, sa ma îndrăgostesc, sa zîmbesc la aceleași glume și sa nu tremur cînd aud melodiile pe care le ascultam cu tine.
Mai, ce uiti tu, e, ca in literatura nu sunt impuse reguli, adevarul nu conteaza aici. Asa ca desumfla-te putin. Nu sunt deloc singura, am scris asta de plictiseala si nici absenta ta nu ma deranjeaza asa de tare, asa cum nu ma deranjeaza sa ascult melodiile noastre cu altcineva si sa ma simt de o mie de ori mai bine.